Real Madrid e din nou REGINA Europei: prima echipa care isi apara trofeul Champions League! Ronaldo, eroul serii: Juventus 1-4 Real Madrid.

Real Madrid a câștigat categoric finala UCL cu Juventus (4-1), iar dacă presa din capitala Spaniei jubilează după succesul clar al ibericilor de la Cardiff, italienii vorbesc de „blestemul” campioanei Italiei, care a fost din nou atât de aproape de o performanță notabilă pe plan european.
„Madridul a spulberat-o pe Juventus în a doua repriză, astfel încât italienii să-și amintească mereu de acest meci. Juventus a părut inexistentă după pauză. Real, de 12 ori legendă”, au punctat madrilenii de la AS, cu referire directă la numărul trofeelor cucerite de spanioli. Marca a remarcat că Real a cucerit a doua oară la rând trofeul UCL, după succesul din 2016, obținut în fața lui Atletico Madrid, la loviturile de departajare.

De cealaltă parte, jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au avut puterea să recunoască superioritatea clară a Realului.
Torinezii pierd a doua finală în ultimii trei ani, după ce în 2015 au fost învinși de Barcelona, scor 1-3, la Berlin. „Vis spulberat pentru Juventus. Real și Ronaldo sunt adevărații campioni ai Europei. Juventus pierde a 7-a finală”.

„Blestem pentru Juventus”, a titrat Tuttosport, în timp ce catalanii de la Sport au scos în evidență faptul că echipa lui Allegri a fost „de nerecunoscut”.

Francezii de la L’Equipe au fost impresionați de Ronaldo, care a atins iar niște cifre impresionante după dubla cu Juventus, considerându-l pe starul Realului cu adevărat o „legendă”.

Cristiano Ronaldo a devenit sâmbătă golgheterul Ligii Campionilor, într-o seară în care a izbutit golul 500 pentru Real în această competiție, dar și reușita cu numărul 600 în carieră.
https://www.youtube.com/watch?v=yaH4poyfB0o

about author

Addo

beby_tau22@yahoo.com

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress SEO fine-tune by Meta SEO Pack from Poradnik Webmastera